Termeni și Condiții de utilizare a serviciilor gardy


1. Definiții și părțile implicate

1.1. Platforma gardy - sistem digital operat de ,,gardy” S.R.L., înregistrată în Republica Moldova, ce oferă infrastructura tehnologică necesară pentru transmiterea apelurilor de urgență și coordonarea echipelor mobile de intervenție, în colaborare cu companii licențiate de pază și protecție.

1.2. Aplicația gardy - aplicație mobilă destinată clienților persoane fizice, disponibilă pe dispozitive Android/iOS, prin care se pot lansa apeluri de urgență prin funcția SOS și se pot gestiona informațiile contului personal.

1.3. Apel conflictual:Apel conflictual este definit ca solicitarea justificată a unei intervenții în scopul opririi sau descurajării unei situații periculoase reale pentru utilizator, prin dezescaladarea verbală sau fizică a conflictului ori, după caz, prin reținerea agresorului și predarea acestuia către poliție, în limitele prevăzute de Legea nr. 283/2011 privind activitatea agenților de pază și a detectivilor particulari.
Se clasifică ca apel conflictual dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:
a) La sosirea echipei de intervenție, sunt identificate persoane implicate într-un conflict sau semne evidente ale unui comportament agresiv ori violent față de utilizator;
b) Agresorul a părăsit locul incidentului înainte de sosirea echipei, însă apelul nu a fost anulat de către utilizator, iar ulterior a fost chemată poliția și s-a întocmit un proces-verbal de constatare;
c) Apelul este anulat înainte de sosirea echipei deoarece agresorul a fugit și utilizatorul nu mai consideră necesară intervenția.
Important: În cadrul unui apel conflictual, serviciul acoperă doar intervenția pentru oprirea sau aplanarea conflictului, precum și rămânerea temporară a echipei la fața locului împreună cu utilizatorul – inclusiv pentru a aștepta sosirea poliției, a înregistra situația sau a asista utilizatorul până la urcarea într-un taxi. Nu este inclusă însoțirea utilizatorului spre o altă locație.
Costuri aplicabile în afara acoperirii lunare:
• În cadrul abonamentului Smart Insurance, primele 2 apeluri conflictuale pe lună sunt incluse. Apelurile nefolosite în luna precedentă nu sunt transferabile de la o lună la alta. Începând cu al 3-lea apel din aceeași lună, se aplică tarif de 400 MDL per apel conflictual;
• În cadrul pachetului Pro Insurance, toate apelurile conflictuale sunt taxate individual – 400 MDL per apel conflictual;
• Utilizatorii fără niciun abonament activ vor achita 1400 MDL pentru fiecare apel conflictual, conform tarifului standard aplicabil intervențiilor unice.

1.4 Apelul de însoțire:

Este definit ca intervenția solicitată de utilizator în lipsa unei amenințări directe sau imediate, în scopul asigurării unei prezențe disuasive și a unui sentiment de siguranță prin însoțirea utilizatorului de către echipa de intervenție până la o locație considerată sigură.
Se clasifică ca apel de însoțire dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) La sosirea echipei nu este identificată nicio persoană agresivă și nu sunt observate semne ale unui conflict sau pericol iminent, sau conflictul anterior a fost deja aplanat/dezescaladat de către echipă, iar utilizatorul solicită însoțirea ca măsură suplimentară de protecție;
b) Utilizatorul nu a anulat apelul până la sosirea echipei;
c) Utilizatorul solicită în mod explicit să fie însoțit pe o distanță mai mare de 200 de metri față de locul apelului, fie pe jos, fie cu mijloc de transport;
d) Distanța parcursă de la locul intervenției până la destinație nu depășește 5 km, iar durata totală nu depășește 30 de minute.
Tarife:
• Pentru apelurile de însoțire care se încadrează în limita de 5 km și 30 de minute – tarif fix: 600 MDL;
• Pentru apelurile care depășesc 5 km sau 30 de minute – se aplică tarif orar: 900 MDL/oră, calculat proporțional.
Apelurile de însoțire sunt considerate servicii adiționale și sunt taxate separat conform pachetului activ și tarifelor afișate în aplicație.

1.5. Apel fals (penalizabil):Apelul fals este definit ca utilizarea nejustificată a butonului SOS în lipsa oricărui pericol real sau solicitări legitime de protecție, în condiții care indică abuz sau neglijență din partea utilizatorului.
Se clasifică ca apel fals dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:
a) La sosirea echipei nu este identificat niciun agresor, nu sunt observate semne ale unui conflict, iar utilizatorul nu solicită însoțire;
b) Apelul nu a fost anulat, deși nu mai era justificat, iar utilizatorul nu cooperează cu echipa sau refuză orice formă de asistență;
c) Utilizatorul se află sub influența alcoolului sau altor substanțe, se comportă necorespunzător, ostil sau batjocoritor față de agenți;
d) Utilizatorul este identificat ca inițiator sau provocator al conflictului (agresor) și nu ca victimă, folosind serviciul în mod abuziv, inclusiv în scopul intimidării sau amenințării altei persoane.
În astfel de cazuri, intervenția va avea ca scop exclusiv dezescaladarea conflictului, iar Clientul poate fi predat autorităților competente (ex. Poliției), în calitate de inițiator al conflictului.
e) Apelul a fost generat cu intenția de a induce în eroare, de a manipula o altă persoană sau ca instrument de intimidare într-un context non-urgent.
Apelurile false atrag penalizare financiară - 400 lei, conform tarifelor afișate în aplicație. În cazul a două apeluri false consecutive neachitate ca apeluri de însoțire, contul utilizatorului poate fi blocat permanent.

1.6. Utilizator / Client - orice persoană fizică care descarcă aplicația gardy, își creează un cont și utilizează serviciile oferite prin platformă. Utilizarea serviciilor implică acceptarea deplină a prezentelor Termeni și Condiții.

1.7. Utilizator conectat prin terți - persoana fizică care primește acces la aplicația gardy în baza unui contract încheiat între gardy și un Partener Comercial (de ex. companie de pază, broker de abonamente), fără relație contractuală directă cu gardy.

1.8. Cont Partajat (Family / Business) - cont principal asociat unui adult, care adaugă alți utilizatori (minori, membri de familie, angajați) sub responsabilitatea sa legală. Toți utilizatorii asociați vor fi tratați ca beneficiari ai serviciului, dar răspunderea juridică aparține titularului contului principal.

1.9. Companie de Pază Parteneră - companie licențiată pentru servicii de intervenție rapidă, înregistrată legal, care colaborează cu gardy prin contract separat pentru a furniza intervenții în teren la cererea utilizatorilor platformei.

1.10. Echipă Mobilă de Intervenție - personal operativ al companiei de pază, trimis la locația clientului pentru a aplana un conflict sau o stare de urgență, conform planului de intervenție stabilit de Platformă și compania de pază.

1.11. Butonul SOS – funcționalitatea principală a aplicației clientului, care, printr-o singură apăsare, transmite locația utilizatorului și informațiile sale relevante către aplicația gardy instalată în toate dispeceratele companiilor de pază active în zona geografică a clientului. Apelul declanșează procedura de alocare a unei echipe de intervenție, fie în mod automat, fie manual, în funcție de setările stabilite de Platformă și de partenerii locali.

1.12. Partener intermediar (broker) - entitate terță (persoană fizică sau juridică) ce intermediază accesul utilizatorilor în ecosistemul gardy, oferindu-le contract direct (offline) cu o companie de pază parteneră.

1.13. Clienți cu contract semnat offline — utilizatorii care au semnat un contract pe suport de hârtie cu o companie de pază parteneră, în afara aplicației gardy. Acești clienți folosesc aplicația în baza unui acord anterior, iar prevederile contractului semnat prevalează în relația cu compania respectivă. Totuși, utilizând aplicația, ei acceptă acești Termeni și Condiții în relația cu Platforma gardy.

1.14. Situație periculoasă – orice împrejurare percepută de utilizator ca fiind o amenințare directă sau iminentă la adresa siguranței sale personale (fizice sau psihice), precum: conflict, urmărire, hărțuire, tentativă de Agresiune.

1.15. Serviciul gardy – totalitatea funcționalităților oferite prin Platforma gardy, inclusiv aplicația mobilă, interfața dispeceratului, sistemele de localizare, comunicare și trimitere a echipelor de intervenție, precum și integrarea cu partenerii terți licențiați. Serviciul poate fi accesat prin intermediul Aplicației gardy de către utilizatorii care au un cont valid.

1.16. Utilizarea abuzivă a Butonului SOSUtilizarea abuzivă a Butonului SOS reprezintă orice declanșare a funcției SOS inclusiv repetitivă, în scopuri contrare destinației serviciului gardy, astfel cum este definită în prezentul contract.
Se consideră utilizare abuzivă următoarele situații (enumerare exemplificativă):
a) Declanșarea apelului fără existența unei amenințări reale și fără intenția de a solicita protecție sau însoțire;
b) Utilizarea butonului ca instrument de intimidare sau manipulare asupra altor persoane (ex: parteneri de discuție, personal public, autorități);
c) Apeluri repetate în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor psihoactive;
d) Comportamentul necooperant, ostil, batjocoritor sau agresiv față de echipele de intervenție;
e) Inițierea conflictului de către utilizator însuși, în scopul de a folosi intervenția echipei gardy în mod abuziv;
f) Refuzul de a coopera la fața locului sau refuzul de a anula apelul în mod justificat.

2. Obiectul serviciului gardy

2.1. gardy oferă o soluție digitală de intervenție rapidă pentru situații de conflict, pericol sau stare de nesiguranță, accesibilă prin aplicația mobilă.

2.2. Prin apăsarea butonului SOS, utilizatorul solicită intervenția unei echipe mobile de pază, în scopul opririi sau prevenirii unui conflict. Serviciul este oferit exclusiv în scop de protecție personală și nu înlocuiește apelul la poliție, ambulanță sau alte autorități publice.

2.3. Intervențiile sunt efectuate de companii de pază partenere ale platformei, în funcție de disponibilitatea geografică, timpul estimat de reacție și gradul de ocupare a echipelor mobile. gardy nu este angajatorul agenților din teren și nu efectuează intervenții prin personal propriu.

2.4. În anumite cazuri, clientul poate opta pentru servicii suplimentare (ex: însoțire, chemarea poliției, escortă până la un loc sigur), dacă sunt disponibile în zona respectivă.

2.5. gardy oferă infrastructură tehnologică (servere, aplicații, dispecerat, integrare cu hărți și trafic live) și nu poate garanta un timp fix de intervenție. Platforma își asumă obligația de a transmite rapid și complet toate datele apelului către compania de pază desemnată.

3. Eligibilitate și responsabilitate asupra datelor introduse

3.1. Orice persoană poate crea un cont în aplicație, care:
• are 18 ani;
• sau că este adăugat într-un cont de tip Family de către un adult care dispune de împuternicirile legale de reprezentare asupra utilizării serviciului în numele său.

3.2. Utilizatorul se obligă să furnizeze date corecte și actualizate în contul său (ex: nume, prenume, locație, adrese frecvente, descriere fizică, contacte de urgență). Aceste informații sunt esențiale pentru identificarea rapidă și corectă a apelantului în caz de intervenție.
gardy, în calitate de operator de date, își asumă obligația de a facilita rectificarea sau ștergerea datelor inexacte, la cererea utilizatorului sau în urma identificării unor discrepanțe evidente, în conformitate cu art. 5 și art. 16 și 17 din Regulamentul General privind Protecția Datelor (UE) 2016/679 (în continuare GDPR) și art. 4 și art. 14, 16 din Legea nr. 133/2011.
Informațiile incorecte, neactualizate sau incomplete pot afecta negativ capacitatea echipelor de intervenție de a acționa eficient.

3.3. Datele bancare (număr card, deținătorul cardului, data expirării, IBAN, CVV) nu sunt colectate sau stocate de gardy. Toate plățile sunt procesate exclusiv de furnizori autorizați (ex: Stripe, Paynet etc.), care respectă normele PCI-DSS (Standardul de Securitate a Datelor pentru Industria Plăților cu Cardul) și legislația privind plățile electronice.

3.4. gardy nu deține servere proprii și nu stochează date în format fizic (hârtie).
Toate datele cu caracter personal colectate prin aplicație (ex: nume, prenume, imagine, locație, contacte de urgență) sunt stocate în infrastructuri cloud securizate, puse la dispoziție de compania DigitalOcean Inc., în cadrul centrului de date localizat în Germania (Spațiul Economic European), corespunzător regiunii geografice selectate de operator.
DigitalOcean acționează în calitate de persoană împuternicită conform art. 3, 29 și 30 din Legea nr. 133/2011 și art. 28 din GDPR, în baza unui acord de prelucrare a datelor încheiat cu ,,gardy” S.R.L.
gardy asigură că stocarea și prelucrarea datelor respectă cerințele legale privind protecția datelor, precum și standardele de securitate aplicabile în Uniunea Europeană.

4. Crearea contului, tipuri de cont și parteneri terți

4.1. Pentru a accesa Serviciul gardy, utilizatorul trebuie să creeze un cont personal în aplicația gardy și să furnizeze următoarele date cu caracter personal:
(***) – câmpuri obligatorii pentru funcționarea serviciului
(opțional) – completarea este voluntară, dar poate influența eficiența intervenției
• Nume și prenume ***
• Număr de telefon valid ***
• Imaginea persoanei vizate (pentru identificare în caz de apel) ***
• Descrierea unor caracteristici fizice (vârsta aproximativă, înălțimea, genul etc.) (opțional)
• Adrese frecvente (ex: domiciliu, muncă) (opțional)
• Date despre automobilul deținut (opțional)
• Un contact de urgență ***
Aplicația permite completarea unor câmpuri adiționale, în funcție de profilul utilizatorului.
Furnizarea incompletă sau inexactă a datelor marcate cu *** poate limita capacitatea echipelor de intervenție de a acționa eficient și în siguranță.
Conform art. 12 din Legea nr. 133/2011 și 13 din GDPR, utilizatorul este informat că datele marcate ca obligatorii sunt necesare pentru executarea contractului și utilizarea Serviciului gardy. Datele opționale sunt colectate exclusiv pe baza voinței explicite.

4.2. Înregistrarea în platformă presupune acceptarea prezentelor Termeni și Condiții.

4.3. Există două modalități prin care un utilizator poate obține acces la serviciile plătite gardy:
• achiziționând direct un pachet tarifar în aplicația mobilă;
• primind acces din partea unei companii de pază sau a unui broker autorizat, în baza unui contract încheiat direct cu aceștia, în afara aplicației.

4.4. Partenerul comercial furnizează gardy datele inițiale de identificare ale Utilizatorului conectat prin terți (nume, telefon, e‑mail), iar Utilizatorul primește un link unic accesarea aplicației, acceptarea T&C și completarea profilului în aplicație cu datele obligatorii.

4.5. În cazul în care accesul la serviciile gardy este oferit de către o companie parteneră (agenție de pază sau broker autorizat), utilizatorul poate beneficia de servicii contractate direct cu acea companie, în baza unui acord separat.
În acest caz, platforma gardy funcționează exclusiv ca sistem informatic de intermediere și transmitere a apelurilor, iar compania parteneră este răspunzătoare pentru calitatea, condițiile și prețurile serviciilor furnizate utilizatorului conform contractului încheiat cu agenția de pază.
În raportul direct dintre utilizator și compania parteneră, prevederile contractului semnat între aceștia prevalează. În relația dintre utilizator și platforma gardy, Termenii și Condițiile prezente devin aplicabile doar în măsura în care serviciul este utilizat direct de către utilizator, prin achiziție individuală în aplicație.

4.6. Responsabilități ale Partenerului Comercial
Partenerul care atrage utilizatorii în gardy se obligă să:
• semneze contract direct cu Utilizatorul final;
• informeze complet Utilizatorul despre serviciu și condițiile acestuia;
• obțină consimțământul legal pentru prelucrarea datelor;
• gestioneze relația contractuală și obligațiile financiare cu Utilizatorul.

4.7. Prevalența contractelor
a)Utilizarea aplicației gardy presupune acceptarea prezentelor T&C, inclusiv de către Utilizatorul conectat prin terți.
b) Dacă există conflict între contractul Utilizatorul conectat prin terți și Partener și prezentul document, prevalează contractul semnat cu Partenerul, iar obligațiile față de gardy revin Partenerului.

4.8. gardy își rezervă dreptul de a verifica datele de contact furnizate și de a suspenda temporar accesul în caz de suspiciuni privind identitatea, încălcarea prezentelor Termene & Condiții sau a unor altor activități contrare legislației.

5. Utilizarea butonului SOS - reguli și responsabilitate

5.1. Apăsarea butonului presupune transmiterea automată a următoarelor informații:
Nume și prenume***
Număr de telefon valid***
Imaginea persoanei vizate (pentru identificare în caz de apel)***
Datele privind localizarea (GPS sau indicarea în comentariu a locației)***
Descrierea unor caracteristici fizice ale persoanei (ex: vârsta aproximativă, înălțimea, genul etc.) (opțional)
Adrese frecvente (ex: domiciliu, loc de muncă) (opțional)
Date despre automobilul deținut (opțional)
Un contact de urgență***
Locația clientului în timpul chemării***
Comentariu adăugat de utilizator (opțional)

5.3. Utilizatorul se obligă:
• să nu abuzeze de butonul SOS;
• să nu lanseze apeluri în scop intimidant;
• să ofere informații exacte privind locația sa (prin GPS, manual – în comentariu către agent – sau din profilul înregistrat);
• să răspundă la apelurile telefonice ale echipei urmare a declanșării chemării, cu excepția cazului când există un impediment în afara controlului utilizatorului.

5.4. Dacă butonul SOS a fost accesat iar utilizatorul nu poate fi localizat sau nu răspunde la apelul telefonic sau nu există date suplimentare:
• echipa va încerca apelarea contactelor de urgență;
• dacă niciun indiciu nu este disponibil, se va notifica poliția pentru persoană dispărută/potențial în pericol.

5.5. Dacă apelul are loc într-un spațiu închis (ex: apartament, curte, sediu, proprietate privată), echipa de intervenție nu va pătrunde în interiorul spațiului respectiv decât în condițiile prevăzute de lege. În astfel de cazuri:
● Echipa va solicita clientului să iasă într-un spațiu accesibil public (ex: casa scării, trotuar, poartă);
● În cazul în care clientul se declară în pericol și nu poate ieși, iar accesul echipei este restricționat, aceasta va notifica imediat autoritățile competente (ex: Poliția), fără a încerca să pătrundă cu forța;
● Echipa nu este responsabilă pentru imposibilitatea intervenției directe în lipsa unui cadru legal de acces.
Această procedură are scopul de a proteja atât integritatea clientului, cât și respectarea proprietății private.

5.6. Serviciul gardy devine activ doar după îndeplinirea cumulativă a următorilor pași de către utilizator:
a) Validarea numărului de telefon, prin introducerea și confirmarea unui cod unic de verificare primit prin SMS la numărul indicat de către Utilizator.
b) Selectarea tipului de abonament, în una dintre următoarele modalități:
● În cazul abonării individuale — Utilizatorul selectează tipul de abonament direct în aplicație;
● În cazul includerii într-un abonament de tip corporativ — activarea are loc după ce Utilizatorul a fost adăugat de către compania contractantă în lista de utilizatori protejați.
c) Confirmarea citirii și acceptării Termenilor și Condițiilor de utilizare, prin mijloacele puse la dispoziție în aplicație.
d) Adăugarea unei metode de plată valide (card bancar) pentru achitarea abonamentului selectat (valabil doar în cazul abonării individuale).
e) Completarea datelor personale obligatorii, necesare pentru funcționarea corectă a serviciului, conform celor prevăzute la pct. 4.1 din prezentul document.
f) Oferirea accesului aplicației gardy la localizarea geografică a Utilizatorului, conform setărilor dispozitivului mobil, în una dintre următoarele forme:
● Acces la locație doar "în timpul utilizării aplicației" (obligatoriu);
● Acces permanent la locație (opțional, dacă Utilizatorul dorește un timp de reacție optim în caz de urgență).
g) În cazul în care toate condițiile de mai sus au fost îndeplinite, dar plata aferentă abonamentului nu a fost efectuată timp de peste 10 zile calendaristice de la data facturării, butonul SOS devine inactiv până la confirmarea achitării serviciului.
h) Serviciul poate fi restricționat temporar de către gardy în următoarele situații:
● Neachitarea abonamentului sau a apelurilor extra-taxabile în termenul stabilit;
● Utilizarea abuzivă a butonului SOS — prin efectuarea a două chemări consecutive, în decurs de 6 ore, care nu au fost justificate de o situație reală de urgență.
i) Reluarea accesului la serviciu are loc automat după remedierea cauzei (ex: achitarea plății restante) sau în urma evaluării efectuate de echipa gardy.

6. Pachete tarifare și modificări automate
a) Înregistrarea în aplicație, achiziționarea abonamentului, completarea profilului personal și declanșarea butonului SOS sunt disponibile 24/7. Prelucrarea cererilor către suportul clienților, programarea chemărilor SOS de test se efectuiază conform programului de:
-          luni – vineri: de la 08:30 până la 17:30;
-          sâmbătă – duminică – zile libere;
-          zile libere de sărbători – prelucrarea cererilor va fi posibilă în următoarea zi lucrătoare.
b) Achitarea cererii de accesare a serviciului sau a abonamentului pentru serviciul contractat se efectuează conform tarifului afișat în aplicația gardy.me.
c) Plata se va efectua:
- Prin card bancar online - veți fi direcționați automat pe pagina securizată a mediului de plăți BC ,,MoldovaAgroindbank” SA, unde veți introduce datele cardului pentru efectuarea plății. Sunt acceptate cardurile acceptate de BC ,,MoldovaAgroindbank” SA, inclusiv emise sub siglele VISA și MASTERCARD. Verificați condițiile bancare pentru eventualele comisioane. Dacă cardul bancar este asociat unei alte monede decât leu (MDL), tranzacția se va efectua la cursul de schimb al băncii emitente a cardului. ,,gardy” SRL nu păstrează niciun fel de detalii cu privire la card.
- Prin intermediul partenerilor gardy.
d) Returnarea mijloacelor bănești nu se aplică pentru plățile aferente abonamentelor achitate conform planului tarifar, în cazul în care serviciile au fost activate și disponibile Beneficiarului conform condițiilor contractuale.
- Returnarea sumelor achitate se efectuează doar în cazuri excepționale, cum ar fi:
● debitări eronate sau multiple ale aceluiași cont, dintr-o eroare tehnică;
● solicitarea expresă a Beneficiarului de renunțare la serviciu, la cel mult o zi calendaristică după data achitării, din motive justificate și analizate individual de către echipa gardy.me.
- Procesarea returului de către bancă poate dura până la 30 (treizeci) de zile calendaristice, în funcție de politicile instituției financiare care gestionează contul Beneficiarului.
e) Facturarea și notificările aferente plăților vor fi transmise prin email, la adresa furnizată de Beneficiar în momentul înregistrării în aplicație.
f) Timpul de reacționare al echipei mobile este următorul:
- 3 - 10 min. din momentul recepționării semnalului de la operator până la momentul identificării Beneficiarului în Raza orașului Bălți, Sculeni, Ungheni, Călărași, Strășeni, Chișinău, Ialoveni, Căușeni, Ștefan-Voda (localizare la loc deschis).
- Până la 15 min. din momentul recepționării semnalului de la operator până la momentul identificării Beneficiarului în Raza - suburbiile orașului Bălți, Sculeni, Ungheni, Călărași, Strășeni, Chișinău, Ialoveni, Căușeni, Ștefan-Voda (localizare la loc deschis).
- 3 - 30 min. din momentul recepționării semnalului de la operator până în momentul identificării Beneficiarului, în cazul când echipa mobilă a ajuns la locul declanșării Butonului SOS însă este necesar de a căuta Beneficiarul, (cazul caselor cu multe etaje, oficii, sau alte locuri ce presupun timp suplimentar de a identifica Beneficiarul).
- 3 - 30 min. din momentul recepționării semnalului de la operator până la identificarea punctului geografic de unde a fost activat Butonul SOS, punct ce se află în mișcare, timpul calculat din momentul identificării punctului în mișcare de la o distanță de 50-100 metri, plus timpul necesar pentru stoparea punctului mișcător și înlăturarea pericolului.

6.1. Utilizatorul poate alege între pachetele indicate la anexa nr. 1 din prezentele T&C.

6.2. Modificarea pachetului tarifar
Dacă, în cadrul unei intervenții, echipa de securitate constată că serviciul este utilizat în scopuri comerciale (ex: livrări, transport de pasageri, activități publice cu risc repetat de conflict) sau pr, gardy va notifica utilizatorul că pachetul tarifar curent nu corespunde profilului real de utilizare.
În termen de 5 zile lucrătoare de la notificare, utilizatorul poate alege una dintre următoarele opțiuni:
  1. Acceptarea trecerii la pachetul ProInsurance, aplicabil din luna următoare;
  2. Păstrarea pachetului actual, cu obligația expresă de a nu mai utiliza serviciul în scopuri comerciale;
  3. Închiderea contului, fără penalități.
În lipsa unui răspuns în termenul menționat, modificarea se consideră acceptată tacit și va intra în vigoare de la următorul ciclu de facturare.
Important: Dacă, după notificare, utilizatorul alege să păstreze pachetul actual, dar continuă să utilizeze serviciul în scopuri comerciale, toate intervențiile efectuate în acest context vor fi taxate individual, conform tarifelor aplicabile pachetului ProInsurance, fără a mai beneficia de gratuitățile pachetului SmartInsurance.

6.3. Utilizatorul este informat despre modificarea pachetului prin email sau notificare în aplicație și are dreptul să conteste decizia în termen de 7 zile.

7. Limitări ale serviciului și excluderi de răspundere

7.1. gardy furnizează o infrastructură tehnologică de alertare și comunicare între Utilizator și Companiile de Pază Partenere, prin intermediul Platformei gardy.

7.2. gardy aproximează timpul de reacție și de sosire, însă echipele de intervenție acționează cu prioritate maximă imediat după recepționarea alertei, în funcție de disponibilitatea echipajelor, trafic, distanță și condițiile tehnice din teren.
Timpul mediu estimat de intervenție este afișat transparent în aplicație și variază, în mod normal, între 3 și 30 minute, în funcție de oraș și densitatea echipajelor disponibile.
În cazuri excepționale (ex: suprasolicitare simultană, blocaje de trafic, întreruperi tehnice), gardy va informa utilizatorul despre întârziere prin mijloacele disponibile.

7.3. În cazul în care:
• utilizatorul nu transmite o locație clară și precisă;
• nu poate fi contactat prin mijloacele disponibile;
• contactul de urgență nu oferă detalii utile;
• accesul la locație este obiectiv imposibil (ex: incintă securizată sau inaccesibilă);
atunci intervenția poate fi întârziată sau imposibilă, iar echipajul are obligația de a informa autoritățile competente (poliția), dacă siguranța persoanei este în risc.
gardy se angajează să depună toate eforturile rezonabile pentru a asigura o intervenție eficientă în limitele posibilităților tehnice și operaționale.

7.4. gardy își rezervă dreptul de a restricționa temporar sau definitiv accesul unui utilizator la serviciu în următoarele situații:
• apeluri false repetate (minim 3 apeluri confirmate ca fiind false în decurs de 60 de zile);
• refuz explicit de plată pentru apelurile extra sau facturi restante de peste 30 de zile;
• utilizarea dovedită a serviciului în scopuri nelegitime (ex: intimidare, provocare de panică, utilizare împotriva altor persoane);
• încălcarea gravă a prevederilor contractului sau legislației aplicabile.
În cazul apelurilor false unice, utilizatorul va fi notificat și i se va factura serviciul conform tarifului aplicabil, fără a fi restricționat imediat.
Restricționarea temporară sau definitivă se aplică doar în caz de recurență sau refuz de colaborare, iar utilizatorul va fi informat în prealabil prin e-mail sau SMS.

7.5. Utilizatorul înțelege și acceptă că intervenția este realizată prin intermediul gardy, de către echipele specializate ale companiilor de pază partenere.
gardy rămâne operatorul principal al serviciului și responsabil contractual față de utilizator. Companiile de pază acționează în baza unor acorduri contractuale încheiate cu gardy și respectă standarde unice de intervenție și cadrul legal opozabil pentru activitatea desfășurată.
gardy este o platformă de alertă privată care facilitează intervenția echipelor de securitate în cazuri de urgență sau situații percepute ca periculoase. Serviciul nu constituie o garanție absolută de protecție fizică integritate corporală sau integritate a bunurilor deținute sau a altor valori materiale, nu substituie serviciile poliției, ale ambulanței sau ale altor autorități publice și nu are caracter de asigurare de viață sau de bunuri.
gardy nu poate fi tras la răspundere pentru:
• întârzieri cauzate de trafic, condiții meteo nefavorabile, lucrări rutiere, blocaje logistice sau indisponibilitatea temporară a echipelor;
• vătămări corporale, pierderi materiale sau furturi suferite de utilizator ca urmare a unei intervenții întârziate sau eșuate;
• incidente produse în timpul intervenției din vina terților sau a utilizatorului însuși;
• inaccesibilitatea locației utilizatorului din motive tehnice, legale sau fizice (ex: clădiri închise, spații private unde nu se poate pătrunde legal).
gardy se obligă să depună toate diligențele rezonabile pentru a furniza o intervenție promptă și eficientă, însă în limitele capacității operaționale existente, fără a putea garanta un timp fix de reacție în orice context.
În cazul unui comportament ilegal sau abuziv al agenților din teren, gardy va colabora cu autoritățile pentru investigarea incidentului și va sprijini clientul în procesul de soluționare, inclusiv prin sancționarea sau înlocuirea partenerului implicat.

7.6. În timpul intervenției, agenții companiilor de pază partenere pot realiza înregistrări audio și/sau video prin camerele individuale (body-cam), în scopul protejării utilizatorului, al documentării intervenției și al prevenirii incidentelor.
Aceste înregistrări pot fi încărcate automat în platforma gardy și asociate apelului efectuat, fiind stocate pe servere securizate, în conformitate cu legislația aplicabilă.
Înregistrările pot fi utilizate exclusiv pentru:
• clarificarea apelului și a intervenției;
• soluționarea eventualelor reclamații sau conflicte;
• transmiterea către autorități în cazul unei solicitări legale.
gardy nu utilizează aceste înregistrări în alte scopuri decât cele prevăzute mai sus.
Companiile de pază rămân responsabile pentru realizarea înregistrării și prelucrarea datelor aferente, în calitate de operatori sau persoane împuternicite.
Utilizatorul este informat prin prezentul document că intervenția poate fi înregistrată și își exprimă acordul pentru aceasta la activarea serviciului.
Consimțământul privind înregistrarea poate fi retras oricând, inclusiv în timpul unei intervenții, cu efect imediat și valabil doar pentru acel apel, fără a afecta legalitatea inregistrarilor deja efectuate.

7.7. gardy răspunde pentru intervențiile efectuate prin intermediul platformei și partenerilor contractuali, în limita responsabilităților asumate și a obligațiilor legale.
gardy nu poate fi tras la răspundere pentru incidente produse în afara intervenției directe a echipajului (ex: înainte de sosirea efectivă sau după plecarea din locație), cu excepția cazurilor în care se demonstrează că echipa gardy a acționat cu neglijență gravă sau nu a respectat obligațiile contractuale.
Lipsa de cooperare include, dar nu se limitează la:
• furnizarea intenționată a unor date false sau incomplete;
• refuzul de a comunica locația;
• simularea unor situații de urgență;
• acțiuni ostile față de agenți;
• blocarea accesului echipajului fără motiv justificat.

7.8. Limitări ale serviciului
gardy nu răspunde contractual direct în fața Utilizatorilor atrași prin terți pentru eventualele neîndepliniri ale obligațiilor Partenerului Comercial.

8. Modificări contractuale și informarea utilizatorilor

8.1. Termenii și condițiile pot fi modificați de gardy în funcție de evoluția serviciului, reglementările legale sau ajustările comerciale.

8.2. Orice modificare substanțială va fi notificată în avans utilizatorilor:
• prin email (dacă a fost furnizat);
• prin notificare în aplicație;
• sau prin publicarea noii versiuni pe site-ul oficial.

8.3. Utilizatorul are dreptul să refuze noile condiții în termen de 10 zile de la notificare, prin:
• ștergerea contului;
• sau dezactivarea abonamentului.

8.4. Continuarea utilizării serviciului după data intrării în vigoare a noilor termeni reprezintă acceptarea tacită a acestora.

9. Prelucrarea datelor cu caracter personal

9.1.Operatorul de date:
gardy S.R.L., cod fiscal 1019600031733 , cu sediul în str. Spartacus 11/1, Chișinău, Moldova.
E-mail de contact pentru solicitări privind protecția datelor: [email protected]
Persoană responsabilă cu protecția datelor (DPO):
Ion Mirzac – Responsabil DPO, e-mail: [email protected]
Persoane împuternicite (parteneri contractuali):
gardy colaborează cu companii licențiate de pază și dispecerate, care acționează ca persoane împuternicite în sensul Legii 133/2011 și GDPR, în baza contractelor de prelucrare a datelor. Lista completă a acestora este
Prosecutor SRL
Justar SRL
Legion Group SRL
Top Security SRL
Clim&Alex SRL

9.2. Date colectate:
La crearea și utilizarea contului, gardy poate colecta următoarele categorii de date:
(***) – câmpuri obligatorii pentru funcționarea serviciului
• date de identificare: nume, prenume, fotografie***
• date de identificare: descrierea unor caracteristici fizice (vârstă aproximativă, înălțime, sex etc.) (opțional)
• date de contact: număr de telefon***, email (opțional)
• locație GPS (în timp real doar la apăsarea butonului SOS)***
• adrese frecvente (ex: domiciliu, muncă) (opțional)
• persoane de contact de urgență***
• istoric apeluri și utilizare aplicație***
• date privind tipul de abonament***
• date generate prin înregistrările audio/video ale intervențiilor (dacă sunt activate)***

9.3. Scopuri și temeiuri legale
Prelucrăm datele strict pentru:
a) executarea contractului (prestarea serviciului);
b) obligații legale (ex: păstrarea datelor conform termenelor impuse de legislație);
c)interesul legitim al gardy (ex. prevenirea fraudelor, îmbunătățirea serviciului);
d) consimțământul explicit al utilizatorului (ex. înregistrări video).

9.4. Scopurile prelucrării prezentate detaliat

Categorie de date

Scopul prelucrării

Temeiul legal

Durata de stocare

Nume, prenume

Identificarea utilizatorului în caz de apel SOS

Executarea contractului

Pe durata contului + 5 ani

Imagine și caracteristici fizice

Confirmarea vizuală a identității la intervenție

Consimțământ explicit

Până la 12 luni

Locația GPS

Localizarea utilizatorului în caz de urgență

Executarea contractului

Doar în timp real (nu se stochează)

Număr de telefon, email (opțional)

Contactarea rapidă în situații critice

Executarea contractului

Pe durata contului.

La cererea de ștergere a datelor, informațiile sunt eliminate integral, cu excepția numărului de telefon folosit pentru plăți, păstrat în baza interesului legitim pentru identificarea plăților și prevenirea abuzurilor.

Adrese frecvente (acasă, muncă)

Optimizarea intervenției

Consimțământ

Pe durata contului + 5 ani

Contacte de urgență

Notificare alternativă în caz de inaccesibilitate a clientului

Consimțământ explicit

Până la ștergerea contului

Date în timpul apelului SOS

Transmiterea apelurilor către compania de pază

Executarea contractului

Până la 2 ani

Locație & date de contact partajate cu agentul de pază

Facilitarea intervenției (localizare, contactare directă)

Executarea contractului

Pe durata apelului

Date de facturare (ID abonament, facturi, sume)

Emiterea facturilor & gestionarea abonamentelor

Obligație legală + executarea contractului

5 ani

Istoric apeluri/intervenții

Audit, prevenirea abuzurilor, îmbunătățirea serviciului

Interes legitim

Până la 2 ani

Token de tranzacție și ultimele 4 cifre ale cardului (datele complete ale cardului nu sunt stocate)

Procesarea plăților

Executarea contractului

Până la anularea abonamentului; token ≤ 24 luni

Date de telemetrie ale aplicației (interacțiuni de utilizare și rapoarte de eroare)

Îmbunătățirea funcționalităților aplicației

Interes legitim

24 luni

Înregistrări audio/video (dacă există)

Clarificarea situațiilor de risc și instruirea agenților

Consimțământ + interes legitim

Până la 12 luni


9.5. Locația stocării:
Toate datele cu caracter personal sunt stocate în infrastructuri cloud securizate situate în Uniunea Europeană, fără stocare fizică în birourile gardy sau pe servere proprii.
Accesul la aceste date se realizează exclusiv prin aplicațiile autorizate gardy, de pe dispozitivele utilizatorilor, dispecerilor, agenților de pază sau brokerilor, și doar în legătură cu apelurile de intervenție în care sunt implicați.
Accesul este limitat la durata apelului și controlat tehnic, fără posibilitatea stocării locale permanente pe dispozitive. Cardurile de apel pot fi vizualizate de către personalul autorizat doar în scopul prestării serviciului, din istoricul apelurilor disponibil pe serverele gardy.

9.6. Destinatarii datelor:
Datele pot fi transmise doar:
• companiilor de pază partenere pentru intervenție;
• procesatorilor de plăți (bănci, furnizori autorizați);
• autorităților legale în caz de anchetă;
• consultanților sau partenerilor în baza unui contract de confidențialitate și prelucrare date.

9.7. Drepturile utilizatorului:
Utilizatorul are următoarele drepturi garantate de GDPR și Legea nr. 133/2011:
• dreptul de acces la date;
• dreptul la rectificare;
• dreptul la ștergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”);
• dreptul la restricționarea prelucrării;
• dreptul la portabilitatea datelor;
• dreptul de opoziție;
• dreptul de a retrage consimțământul în orice moment (cu efect doar pentru viitor);
• dreptul de a depune plângere la autoritatea națională pentru protecția datelor.
Pentru exercitarea acestor drepturi, utilizatorul poate transmite o solicitare scrisă prin:
• e-mail la: [email protected]
• sau poștă la adresa juridică: gardy S.R.L., str. Spartacus 11/1, Chișinău, Republica Moldova
gardy va răspunde solicitărilor în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

9.8. Contact pentru protecția datelor:
Orice solicitare legată de datele personale poate fi adresată prin email la:
[email protected]

9.9. Minori:
Serviciul poate fi contractat de către persoanele care au atins vârsta de 18 ani.
Minorii pot utiliza serviciul doar dacă sunt adăugați de un adult într-un cont de tip “familie”, iar răspunderea revine integral reprezentantului legal al minorului.

10. Suspendarea și încetarea serviciilor

10.1. gardy își rezervă dreptul de a suspenda sau dezactiva temporar funcția SOS a unui utilizator în următoarele situații:
• nerespectarea termenilor și condițiilor;
• apeluri false sau abuzive;
• neplata serviciilor sau refuzul de a achita apeluri extra;
• utilizarea serviciului în scopuri ilegale;
• comportament periculos față de agenți sau tentative de manipulare a sistemului;
• dacă se confirmă folosirea contului de către o persoană fără capacitate deplină de exercițiu (ex: minor fără responsabilitate legală);
• în cazul Utilizatorilor conectați prin terți - la solicitarea Partenerului, la suspiciuni de utilizare neautorizată ori în caz de conflict între Utilizatorilor conectați prin terți și Partener.

10.2. Suspendarea este notificată prin email și în aplicație, cu menționarea motivului și posibilitatea de remediere.

10.3. Utilizatorul poate solicita închiderea contului în orice moment, din aplicație sau în scris, fără penalități. Închiderea contului nu anulează obligațiile financiare deja asumate.

10.4. Rezilierea unilaterală a contractului de către gardy gardy își rezervă dreptul de a rezilia unilateral contractul de utilizare, cu efect imediat, în oricare dintre următoarele situații:a) Încălcarea oricărei prevederi din Termenii și Condițiile de utilizare a serviciului;
b) Comiterea sau tentativa de fraudă în relația cu platforma, partenerii săi sau autoritățile;
c) Refuzul cooperării în mod repetat sau intenționat în cadrul intervențiilor, inclusiv dar fără a se limita la:
 – furnizarea de informații false sau contradictorii în timpul apelului sau la sosirea echipei;
 – refuzul de a colabora cu agenții în evaluarea pericolului sau desfășurarea intervenției;
 – comportament agresiv, insultător, disprețuitor sau necooperant față de echipa de intervenție;
 – utilizarea serviciului pentru manipulare, intimidare sau în alte scopuri decât cele de protecție personală;
 – anularea nejustificată a apelurilor după mobilizarea echipelor sau simularea intenționată de urgențe;
d) Solicitarea expresă a unei autorități competente (ex: instanță judecătorească, poliție, autoritate de reglementare);
e) Orice alt comportament din partea utilizatorului care aduce atingere securității serviciului, reputației platformei sau siguranței echipelor de intervenție ori a altor utilizatori.
În oricare dintre aceste cazuri, gardy poate suspenda sau închide definitiv contul utilizatorului, cu sau fără notificare prealabilă, în funcție de natura și gravitatea abaterii.

11. Jurisdicție și drept aplicabil

11.1. Contractul este guvernat de legislația Republicii Moldova.

11.2. Orice dispută va fi soluționată pe cale amiabilă. În lipsa unui acord, competența aparține instanțelor de drept comun din municipiul Chișinău.

11.3. Versiunea în limba română a acestui document prevalează în caz de neconcordanțe cu traducerile.



ANEXA 1 – Tipuri de apeluri și tarifare

1. Structura tarifară

1.1 Pachetul Smart InsurancePachetul Smart Insurance este un abonament lunar cu acoperire fixă, destinat utilizatorilor obișnuiți, neimplicați în activități cu risc profesional crescut de conflicte.
Include:
Maximum 2 apeluri conflictuale/lună – fără cost suplimentar;
• Intervenția echipelor pentru oprirea unui conflict, aplanarea situației sau, dacă este necesar, reținerea agresorului până la sosirea poliției – inclusă;
• Echipa rămâne alături de utilizator la locul incidentului, asigurându‑i protecția până la sosirea poliției ori a mijlocului de transport – serviciu inclus.
Limitări și condiții speciale:
• Începând cu al treilea apel conflictual efectuat în aceeași lună, apelul respectiv va fi taxat conform tarifelor pentru apeluri conflictuale extra și abonamentul va fi automat modificat în pachetul ProInsurance începând cu luna următoare;
• Utilizatorul va fi notificat prin aplicație sau e-mail cu cel puțin 7 zile înainte de schimbarea pachetului, având dreptul să renunțe la serviciu înainte ca noile condiții comerciale să intre în vigoare.
Nu include:
• Apeluri de însoțire – se taxează separat, conform tarifelor afișate în aplicație;
• Apeluri false – atrag penalizare financiară conform secțiunii 1.5. Două apeluri false consecutive neachitate pot duce la blocarea permanentă a contului.

1.2. Pachetul ProInsurance
Pachetul ProInsurance este destinat utilizatorilor implicați în activități cu risc crescut de conflicte sau care depășesc limitele de utilizare ale pachetului Smart Insurance. Acesta este aplicabil automat și utilizatorilor care au generat mai mult de două apeluri conflictuale într-o lună calendaristică.
Caracteristici:
• Abonament lunar redus, destinat utilizatorilor profesioniști (ex: curieri, șoferi de taxi, livratori, personal de noapte etc.);
• Toate tipurile de apeluri (conflictuale, de însoțire și altele) sunt taxate individual, conform tarifelor afișate în aplicație;
• Fără limită de utilizare lunară – utilizatorul poate apela ori de câte ori consideră necesar, cu respectarea condițiilor contractuale.
Limitări și măsuri disciplinare:
• Două apeluri false consecutive, neachitate ca apeluri de însoțire sau justificate ca urgențe, duc la blocarea definitivă a contului;
• Utilizatorul este responsabil de costul fiecărei intervenții, inclusiv însoțirile solicitate după apeluri conflictuale;
• Nicio intervenție nu este inclusă în abonament – pachetul oferă acces la rețeaua gardy, dar fiecare intervenție se facturează separat.
Trecerea automată la ProInsurance:
• Orice utilizator Smart Insurance care efectuează mai mult de 2 apeluri conflictuale într-o lună va primi notificare privind trecerea automată la pachetul ProInsurance începând cu luna următoare;
• Utilizatorul poate renunța la abonament înainte ca noile condiții să intre în vigoare, cu respectarea termenilor de notificare prealabilă.

2. Reguli de aplicare

2.1. Definirea lunii de facturare:
Reprezintă perioada de servicii acoperită de o plată abonament, calculată de la data la care este debitat cardul Utilizatorului (inclusiv acea zi) până la sfârșitul zilei anterioare aceleiași date din luna calendaristică următoare.

2.2. Prețurile exacte:
Afișate în aplicație, în funcție de țară și moneda locală, sub butonul SOS.

2.3. Obligația de informare:
Utilizatorul este informat în aplicație despre tipul apelului generat, costuri posibile și istoricul facturat.



____________________

If you are a user from Kazakhstan, please access https://gardy.kz/ and you will find all the documents you need.

© 2019-2023. Toate drepturile rezervate
Contacte